Ciprian Mândrescu, fostul director al Colegiului “Grigore Ghica” Dorohoi, și-a dat demisia din această funcție datorită presiunii impuse de forurile superioare pentru a lua unele decizii, greșite din punctul său de vedere. Profesorul Ciprian Mândrescu a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News:
„Nu am ținut la această funcție, sunt profesor, îmi place să lucrez cu elevii, îmi place să simt mirosul portocalei, îmi place să simt mirosul pădurii, îmi place sania, îmi place și soarele, sunt profesor de biologie și îmi plac toate acestea. Este păcat că ne pierdem viața ciocnindu-ne de compromisuri și lovindu-ne între noi, persoanele care ar trebui să facem educație. Acesta este marele păcat al funcțiilor, în general am trăit o perioada care spun că nu am fost nici cal nici măgar, un profesor care vrea să facă și educație cu elevii și să fie implicat profund în problemele școlii, nu este nici una nici alta. Luând această decizie m-am detașat de multitudinea de compromisuri pe care ești forțat să le faci la presiunea unor șefi care cred că dezumanizează la un moment dat, și este pacat. Am avut momente când nu știam ce face fetița mea la școală, știu doar că este în clasa a-V-a dar nu am putut fi alături de ea în momente importante când poate avea nevoie de mine. Nu cred că nu se putea față acestor probleme într-o lume normală, dar compromisurile pe care trebuia să le fac erau prea mari și atât de evidente. Toata lumea mai face câte un compromis mai mic, mai închide câte un ochi , îi mai inchide pe amândoi dar nu poate să ramână cu ei închiși. Cine rămâne cu ochii închiși uită să-și trăiască viața. Săptămâna trecută a fost o săptămâna foarte grea pentru mine și presiunile facute pentru a lua unele decizii care nu mă caracterizează au stat la baza demisiei mele, pentru că am considerat si consider in continuare că nu pot lua asemenea decizii împotriva colegilor mei. Sunt cadru didactic și nu aș mai avea curajul să intru în societate, să ma duc în fața elevilor, mi-ar fi jenă de cei pe care i-am pregătit generațiile anterioare, acestea sunt principiile mele de viața după care mă ghidez, nu pot să mă dezic de ele. Nu pot să trec pe langă oameni, să-mi fie rușine să mă uit in ochii lor știind că le-am zis una la școala și le-am promovat anumite idei și principii și dupa ce am fost fixat pe un scaun, am uitat tot și încep să mă compromit în stânga și în dreapta numai de dragul de a pastra o funcție. Funcțiile sunt trecatoare, mie nu-mi ia nimeni calitatea de dascal și ce am dobîndit până acum, renuț la funcție oricând în favoarea educației lucru care s-a și văzut. Am o familie de care sunt foarte mândru și îmi place să și traiesc alături de ea. Când lumea va întelege că întradevăr viața merită trăită mai mult decât micile conflicte și ambiții personale, vom putea considera că trăim într-o societate normală, pâna la urmă ajungem în situații de ambiții care nasc victime colaterale si este pacat ca se întâmpla așa ceva. Cine are ambiții personale poate să le joace, dar sunt personale, în această ecuație nu trebuie implicată colectivitatea, pentru că ea nu are nici o vină”. (DorohoiNews.ro)
Autor: DorohoiNews.ro